De ce cred oamenii în fantome? Explicația oamenilor de ștință

Fenomenele paranormale au exercitat întodeauna teamă și curiozitate, deopotrivă, asupra oamenilor. Întâmplările inexplicabile stimulează imaginația, iar o minte superstițioasă este cu atât mai vulnerabilă în fața „pericolelor” sinistre. Totuși, de ce cred oamenii în fantome?

Oamenii de știință și psihologii au o explicație cât se poate de rațională, desigur, iar dacă o studiem cu atenție, vom identifica imediat logica. Un studiu BBC arată că 75% dintre americani cred într-o formă de paranormal, iar o persoană din cinci pretinde că a văzut o stafie. Aparițiile fantomelor nu vor putea fi niciodată explicate rațional dacă ne raportăm strict la fenomenul paranormal care ne îngrozește. Dacă însă ne studiem pe noi înșine și analizăm starea din momentul în care credem că vedem lucruri inexplicabile, atunci s-ar putea să elucidăm cazul, scrie click.ro.

Bizar este că minți luminate precum Winston Churchill, fostul și defunctul premier britanic, sau romancierul Arthur Conan Doyle, creatorul personajului Sherlock Holmes, susțineau că au văzut sau au contactat fantome. Astăzi, oamenii de știință sunt de părere că astfel de vedenii se datorează unor erori de la nivelul creierului. De cele mai multe ori, „fantomele” sunt de fapt niște iluzii optice, cauzate de lumina slabă, de epuizare fizică sau de consumul de alcool sau droguri.

Aceiași cercetători susțin însă că tocmai aceste idei despre paranormal au puterea de a ne calma și ne ajută să găsim un sens în haosul din lumea înconjurătoare. Creierul uman caută tipare atunci când percepe o amenințare. Această trăsătură ne dă impresia că putem dobândi un anumit control asupra pericolului.

De aceea oamenii superstițioși au tendința să fie primele persoane care găsesc chipuri ascunse în fotografii sau văd siluete în limini. În mod paradoxal, superstițioșii tind să aibă și mai multă încredere în propriile decizii dacă poartă la ei talismane norocoase sau îndeplinesc anumite ritualuri cotidiene care cred că le aduc noroc. Încrederea pe care le-o dau aceste idei le oferă de multe ori succes și le îmbunătățesc performanțele.