VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

R. Moldova ar putea economisi anual 20 de milioane m3 de gaz

Instituțiile publice din Republica Moldova ar putea economisi 20 de milioane m3 de gaz dacă acestea ar folosi centrale termice pe biomasă. Programul UE își propune, printre altele, să evalueze și să pregătească 100 de instituții de stat pentru sezonul rece al acestui an.

Până la sfârșitul anului urmează să fie supuse procedurilor de verificare 100 de centrale termice. În acest sens au fost identificate 69 de centrale termice nefuncționale sau care aveau diferite deranjamente tehnice. Dintre acestea, 51 deja au fost inspectate și verificate.

Experții programului au constatat că pe lângă întreținere și exploatare, principalele probleme țin de lipsa unui contract de deservire cu o firmă autorizată care să efectueze mentenanța înaintea sezonului de încălzire și lipsa cantității necesare de biocombustibili solizi contractați de autoritatea în gestiunea căreia se află centrala.

În același timp, există instituții publice care au alocat buget pentru resurse energetice, dar acestea sunt direcționate spre procurarea cantităților de gaze naturale pentru încălzire și nu pentru biomasă. 

Toată infrastructura sectorului de biocombustibil solid în Republica Moldova a fost creată cu sprijinul Uniunii Europene și al Guvernului Japoniei. În prezent, centralele termice pe biomasă din instituțiile publice au o capacitate instalată de 70 MW și pot înlocui consumul a până la 20 milioane m3 de gaze naturale. Astfel, costuri cu gazele naturale de cca 20 de milioane de dolari pot fi evitate, acești bani rămânând în țară, la producătorii locali de biocombustibili”, a declarat Constantin Borosan, Secretar de Stat pentru Energie în cadrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. 

Totodată, potrivit reprezentanților UE în R. Moldova, din luna octombrie a demarat o serie de instruiri pentru operatorii centralelor pe biomasă din instituțiile publice, în cadrul Centrului de Excelență în Construcție.

„Primul grup, de 20 de persoane, a absolvit cursurile la 30 octombrie. Până la finele anului, 100 de operatori urmează să fie instruiți prin intermediul acestui Centru. Alte 100 de persoane, care au calificări și instruiri anterioare, vor fi instruite în regiunile țării” se menșionează în comunicatul emis de instituție.

Pentru a proteja biodiversitatea de biomasă forestieră de utilizarea pentru energie ilegală și abuzivă și pentru a asigura calitatea biocombustibililor solizi introduși pe piață, programul va sprijini reacreditarea Laboratorului de testare a calității biocombustibililor, reglementarea modalităților de plasare pe piață și de verificare a calității. Sunt prevăzute investiții în centre de instruire a operatorilor, inclusiv a celor de centrale termice pe biomasă.

Cu un buget de 10 milioane de euro, programul „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova” contribuie la lupta împotriva schimbărilor climatice prin reducerea impactului crizei energetice și la atenuarea poverii sărăciei energetice. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.