VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Președinta Republicii Moldova a participat la cea de-a doua ediție a Summitului „Platforma Crimeea”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a ținut un discurs la cea de-a doua ediție a Summitului „Platforma Crimeea”, care s-a desfășurat la Kiev. La eveniment ea a fost prezentă în regim online.

”De mai bine de șase luni, trăim într-o lume fără reguli. Rusia a încălcat regulile internaționale și a atacat Ucraina. Am văzut Kievul înainte și după bombardamente, Bucea, Irpen și Borodianka. Orașe întregi au fost făcute una cu pământul. Milioane de refugiați au părăsit țara și o întreagă generație poartă semnele distinctive ale războiului. Consecințele războiului se extind mult în afara Ucrainei și a regiunii, iar crizele alimentară și energetică se agravează. Țara mea nu este o excepție”, a specificat șefa statului.

Maia Sandu a vorbit și despre acordarea R. Moldova și Ucrainei a statutului de țări candidate la aderarea la UE, numind această decizie drept una istorică și a dat asigurări că R. Moldova este hotărâtă să meargă pe acest drum.

”Nu vom rămâne slabi, divizați, indeciși în zona gri. R. Moldova nu va tolera injustiția. Președinte Zelenski, poporul moldovenesc condamnă războiul, oferă ajutor refugiaților care caută refugiu în țara noastră. Îi primim pe ucrainenii care au fost nevoiți să plece din calea războiului. Dați-mi voie să vă felicit cu ocazia Zilei Naționale a Ucrainei, pe care o întâlniți luptând pentru libertate. Ucraina ne protejează astăzi pe noi, Ucraina protejează lumea liberă. Slavă Ucrainei!” a declarat Maia Sandu.

Primul Summit ”Platforma Crimeea” a avut loc în 2021 la iniţiativa Ucrainei şi a reunit la Kiev reprezentanţi din 46 de ţări, inclusiv Republica Moldova. Atunci a fost adoptată o declaraţie în care era condamnată ocuparea şi militarizarea peninsulei anexate de către Rusia în 2014.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.