VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Nicolae Negru: Rusia duce un război hibrid împotriva R. Moldova care se răsfrânge foarte mult asupra situației economice și sociale

Nicolae Negru: E bine că s-au adunat să discute, desigur că au ce discuta, această criză foarte profundă prin care trecem, criza energetică și, iată, au apărut și niște probleme legate de acest scandal al scurgerilor de informații și despre necesitatea unor remanieri din cauză că unii miniștri nu prea comunică cu cetățenii. Poate ei fac ceva acolo, dar lumea nu știe ce fac ei, iar un ministru are și această obligație, să comunice cu cetățenii. Sunt multe probleme, dar faptul că s-au adunat reprezentanții puterii executive și puterii legislative vorbește despre aceea că guvernarea are nevoie să se pună de acord asupra unor chestiuni foarte importante. Altfel, de ce s-ar fi adunat?

Vocea Basarabiei: Cât de mult ar fi nevoie de remanieri guvernamentale sau chiar să fie schimbată și șefa executivului? Credeți că sunt premise ca să fie făcute aceste remanieri, schimbări în guvern?

Nicolae Negru: Ceva, totuși, nu funcționează așa cum trebuie, cetățenii Republicii Moldova au anumite pretenții față de guvernanți.

Vocea Basarabiei: Care sunt pretențiile și către cine se îndreaptă criticile cele mai dure?

Nicolae Negru: Pretențiile sunt legate, în primul rând, de creșterea prețurilor la energie, la gaze, de inflația galopantă care pornește de la această creștere a prețurilor. Și, desigur, pe cine să învinovățească cetățenii? Îi învinovățesc, în primul rând, pe guvernanți, iar guvernanții din partea lor zic că nu e vina lor, că e război în regiune, Rusia a atacat Ucraina ș.a.m.d. Rusia duce un război și împotriva Republicii Moldova, un război hibrid dar care se răsfrânge foarte mult asupra situației economice și sociale din Republica Moldova, reducând volumul de gaze. Totul este adevărat, numai că cetățenilor opoziția le spune că ei dacă ar veni la guvernare, ei nu ar admite o asemenea creștere a prețurilor și că în statele vecine, chiar cele care se află în război, inflația nu este atât de mare, că ne aflăm la un nivel-record de inflație. Deci, din punctul meu de vedere, guvernul, miniștrii ar trebui să le explice cetățenilor și să le dovedească că au făcut absolut tot posibilul pentru a menține un anumit nivel de bunăstare. Faptul că unii miniștri nu discută e vina lor și înseamnă că trebuie cumva ori să înceapă a discuta cu cetățenii, a comunica cu ei, ori trebuie să se retragă.

Vocea Basarabiei: Dar cine din miniștri sunt cei mai scumpi la vorbă?

Nicolae Negru: E mai simplu să spui cine vorbește decât cine nu vorbește. Pe unii, de fapt, aproape nici nu-i știm, știm doar că au fost numiți, dar nu-i cunoaștem pe toți, fiindcă nu se manifestă în spațiul public.

Vocea Basarabiei: Ați putea să ne spuneți exact nume din cei care se remarcă și din cei care nu sunt în vizorul opiniei publice?

Nicolae Negru: Din cei care observ eu, desigur că primul este Andrei Spînu, nu întotdeauna comunică cel mai reușit cu cetățenii, dar el comunică și asta este bine. Adică nu întotdeauna e convingător, să zicem așa, dar asta e altă problemă, însă se vede că el lucrează, se vede că este în treabă. Până acum nu erau observabili, dar acum cât de cât se observă ministrul agriculturii, ministrul muncii și protecției sociale și pe vicepremierul pe chestiunea reintegrării, dl Serebrian, îl observăm mai des în ultima vreme. E adevărat că nu toate declarațiile lui plac publicului, dar el este activ în privința îndeplinirii funcțiilor sale. Mai înainte era mai activă, dar probabil în legătură cu domolirea pandemiei nu se prea observă ministra sănătății, dna Nemerenco, la fel și ministrul de externe. Desigur îl observăm pe dl Sergiu Prodan, ministrul culturii, și trebuie să spunem că activează.

Vocea Basarabiei: Nu ați spus nimic despre ministrul economiei, despre ministrul finanțelor, despre ministrul educației…

Nicolae Negru: Înseamnă că nu se prea văd ei în activitatea lor. Desigur că ministrul finanțelor trebuie să vorbească mai puțin, ministrul finanțelor are o funcție specifică, să spunem așa.

Vocea Basarabiei: Iată se așteaptă adoptarea bugetului, va merge la guvern, va merge în parlament și probabil o lună de zile cel mai mult se va vorbi despre cum a reușit Ministerul Economiei să împartă banii pentru anul viitor.

Nicolae Negru: Da, e adevărat! La anumite etape, el, vrea sau nu vrea, va trebui să apară în fața opiniei publice și să spună de unde luăm bani, cum îi cheltuim, e un lucru foarte important. Dar ceilalți, ministrul economiei, de exemplu, am impresia uneori că funcția lui o îndeplinește Spînu, adică altcineva, nu ministrul economiei.

Vocea Basarabiei: Cu anumite ocazii se vorbește și despre portofoliul ministrei de interne, Ana Revenco. Cum credeți, ar putea să fie și numele ei în lista celor care urmează să fie demiși?

Nicolae Negru: Bine, ministrul de interne iarăși are o funcție care nu neapărat trebuie văzută. Așa cum se observă din activitatea Poliției, activitatea Ministerului de Interne în legătură cu protestele care au loc în fiecare duminică în centrul Chișinăului s-ar putea crede că Poliția și Ministerul de Interne își fac treaba, dar sunt și alte lucruri care trebuie făcute și la fel nu putem să zicem că comunică, că se înțelege totul ce se face acolo. Se face acolo ceva sau nu se face, noi nu știm nimic în privința aceasta.

Vocea Basarabiei: Deci, până la urmă, cei care au participat la această ședință la președinție au negat că ar putea să urmeze demisia guvernului și schimbarea șefei executivului, așa cum s-a speculat în presă. Credeți că va rămâne în actualitate aceste subiect?

Nicolae Negru: Remanierea poate avea uneori și motivații politice pentru echilibrarea unei situații, pentru temperarea anumitor spirite. Prin urmare, trebuie să se facă niște schimbări pentru a demonstra cetățenilor Republicii Moldova că guvernarea ține cont de starea de spirit și ține cont de opinia care există în societate. Lucrul acesta tot este important pentru stabilitate.

Vocea Basarabiei: Dar după scurgerile de pe Telegram s-au făcut auzite și voci care cer demisia ministrului justiției, Sergiu Litvinenco.

Nicolae Negru: În această privință, din punct de vedere juridic, aceste scurgeri nu ar trebui să influențeze stabilitatea guvernării, fiindcă s-ar putea ca cei care au organizat aceste scurgeri să încerce să dezinformeze cetățenii Republicii Moldova, să le creeze anumite impresii false. S-ar putea ca în informația care a fost scursă totul să fie adevărat în afară de o informație foarte importantă și care să încline balanța în defavoarea guvernării. Lucrul acesta noi nu-l putem ști, de asta și zic că, din punct de vedere juridic, guvernarea ar putea să nu reacționeze la ceea ce se întâmplă. De obicei când se fac anumite scurgeri, de pildă, în alte țări, acolo se demonstrează veridicitatea și se dezvăluie sursa, jurnaliștii și societatea știu că această informație cu siguranță este adevărată. Bunăoară, WikiLeaks sau Panama Papers au fost verificate de jurnaliști de la publicații respectabile pe plan internațional din diferite state, din Statele Unite, din Germania, din Franța, din Marea Britanie etc. La noi, ca justiția noastră să poată acționa, ar trebui să demonstreze sau ar trebui să găsească această sursă și să se asigure dacă e adevărat sau nu e adevărat, dar există și altă latură a acestui scandal și această latură este legată de percepția cetățenilor. Unii cetățeni nu se gândesc că ar putea fi dezinformați și pot să înghită toată informația care este vărsată în spațiul public. Și în cazul acesta lor li se creează impresia că actuala guvernare, reprezentanții actualei guvernări nu se deosebesc prea mult de reprezentanții celorlalte guvernări, că unii miniștri pot fi la fel de șmecheri sau pot trage sforile, pot să nu respecte cu strictețe procedurile democratice, iar într-o democrație respectarea procedurilor este un lucru foarte important, că pot să spună în public una, iar în realitate să facă altceva. Lucrul acesta este foarte grav și guvernarea trebuie să facă tot posibilul și să demonstreze cetățenilor că ei totuși sunt altfel de politicieni, așa cum spuneau ei în campania electorală. Dacă nu vor face lucrul acesta, dacă nu vor demite pe nimeni, dacă nu vor reacționa, cetățenii vor crede că această impresie este adevărată.

Vocea Basarabiei: Dar se mai vorbește și despre amenințările securității cibernetice ca urmare a acestor scurgeri de informații de pe conturile de Telegram ale unor demnitari de stat. Această amenințare a securității cibernetice cât de gravă este pentru Republica Moldova în aceste împrejurări?

Nicolae Negru: De fapt, e una dintre cele mai grave probleme. Eu m-am întrebat chiar – cum s-a întâmplat ca toată guvernarea noastră, toată piramida administrativă, de sus până jos, să folosească o aplicație care aparține unui om de afaceri din Rusia și există posibilitatea ca acest om de afaceri să fie legat cu serviciile secrete ruse și ei să aibă acces la aceste aplicații? Este vorba de securitatea cibernetică în condiții de război, când știm că oligarhii s-au aliat unii cu alții și încearcă să destabilizeze situația din Republica Moldova, încearcă să răstoarne guvernarea, să organizeze alegeri anticipate, instituțiile noastre, guvernanții noștri s-au comportat, din punctul meu de vedere, iresponsabil, foarte naiv și lucrul acesta nu poate să treacă neobservat. Vorbeam mai înainte că în perioada când s-a furat miliardul instituțiile noastre nu au reacționat, absolut nicio instituție nu și-a făcut datoria, nici Procuratura Generală, dacă vă amintiți, procurorul general spunea atunci că el vedea cum se scot sacii cu bani din Banca de Economii. El vedea cum se scot sacii, dar nu a reacționat absolut în niciun fel, CNA, SIS-ul care de asemenea trebuiau să reacționeze, nu au reacționat. Așa și în cazul de față, ne aflăm în război, iar SIS-ul și celelalte instituțiile care trebuie să asigure securitatea cibernetică nu și-au făcut treaba. Noi vorbim despre securitate cibernetică, vorbim în general despre securitate și apărare, dar iese că rămânem numai cu vorbele, iese că în cazuri foarte grave noi nu atragem atenție la această securitate cibernetică.

Vocea Basarabiei: Și atunci, încercările opoziției de a destabiliza situația politică din Republica Moldova se pot materializa, opoziția poate să-și atingă scopul – să deturneze parcursul european, să provoace alegeri parlamentare anticipate? Ce înțelegeți dvs. din aceste încercări și cum autoritățile pot să le țină piept?

Nicolae Negru: Noi vedem cine dirijează aceste încercări, cine le organizează și cine le finanțează. Deci, persoane dubioase, cu pufușor pe botișor, fugite de justiție, care se ascund de organele de urmărire penală din Republica Moldova și care, așa cum demonstrează unele publicații, unele dezvăluiri ale presei, sunt în legătură cu serviciile secrete ruse. Rusia este interesată nemijlocit în destabilizarea situației în Republica Moldova și schimbarea guvernării, să vină o guvernare prorusă care s-o sprijine în războiul împotriva Ucrainei și ea întreprinde acțiuni vizibile și acțiuni invizibile. Acțiunile vizibile sunt, în primul rând: reducerea volumului de gaze, nerespectarea contractului dintre Moldovagaz și Gazprom, dar alte acțiuni noi nu le vedem și credeam până acum că guvernarea le are în vedere și face tot posibilul pentru apărarea securității și stabilității în Republica Moldova. Acum lucrurile arată puțin altfel și e evident că guvernarea nu face chiar tot posibilul, că în unele privințe ea e foarte naivă.

Vocea Basarabiei: Subiectul acesta a fost discutat și de bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, cu șeful misiunii diplomatice a SUA în Republica Moldova, cu dl ambasador Logsdon. E o coincidență, e o întâmplare sau, totuși, e ceva mult mai grav?

Nicolae Negru: Nu, e o discuție firească, nu cred că e o întâmplare, securitatea în general și securitatea cibernetică în particular este o problemă pentru Republica Moldova, este o preocupare nu numai a Republicii Moldova, și am acum impresia că e mai puțin a Republicii Moldova decât a celorlalte state care doresc păstrarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. E normal să se discute, fiindcă Ucraina este foarte des atacată cibernetic de către Rusia, atacul cibernetic este o armă puternică pentru dezorganizare, pentru crearea de instabilitate, pentru aducerea diferitelor prejudicii unei economii, funcționării unui stat și e normal că ambasadorul Statelor Unite discută. Eu cred că nu numai cu Irina Vlah, dar cred că a discutat și cu alți reprezentanți ai guvernării, numai că, așa cum se văd acum lucrurile, le-a intrat pe o ureche și le-a ieșit pe altă ureche, probabil.

Vocea Basarabiei: Cetățenii acum trebuie să trăiască cu mai multă frică sau să aibă încredere în autoritățile statului care promit liniște și pace și că asigură cetățenii că vor trăi în stabilitate?

Nicolae Negru: Înainte de toate, cetățenii trebuie să nu se lase manipulați și dezinformați, să înțeleagă că cei care încearcă acum să destabilizeze situația și să răstoarne guvernarea nu-i vor binele Republicii Moldova, ci își vor bine sieși, vor să scape de justiție, vor să se pună la adăpost în Rusia, de exemplu. Pe scurt, trebuie să înțeleagă că cei care acum lucrează împotriva Republicii Moldova, ei lucrează pentru interesul Rusiei, în primul rând, fiindcă Rusia ar dori ca în Republica Moldova să existe o guvernare care să o sprijine în războiul împotriva Ucrainei. Și trebuie să înțeleagă cetățeanul Republicii Moldova că o schimbare a guvernării în timpul de față nu ar schimba mult situația din Republica Moldova, ar putea-o schimba numai Înspre rău, nu înspre bine. Dacă acum ar veni o guvernare prorusă în Republica Moldova și ar veni Rusia în războiul împotriva Ucrainei, chiar dacă Rusia, să zicem, ar mări volumul de gaze pe care îl furnizează Republicii Moldova, aceasta ar putea supăra Ucraina, am în vedere alinierea Republicii Moldova cu Rusia, și Ucraina ar putea găsi o modalitate prin care să facă în așa fel încât gazul să nu curgă în general în Republica Moldova. Dacă o guvernare a Republicii Moldova ar sprijini Rusia în războiul împotriva Ucrainei, acea guvernare ar intra în conflict și cu Uniunea Europeană și asta ar însemna să nu mai vină sutele de milioane de euro care vin ca asistență pentru Republica Moldova și această asistență merge la cetățeni, ei nu plătesc tot prețul sau tariful deplin la energie, la gaze. De ce? Fiindcă suntem ajutați și de România, suntem ajutați de Uniunea Europeană, în general, suntem ajutați de Statele Unite și să ne imaginăm o confruntare dintre Republica Moldova cu Uniunea Europeană din cauză că ne-am aliat cu Rusia, din cauză că ajutăm Rusia în războiul ei împotriva Uniunii Europene, dacă numai ne imaginăm acest lucru, ne dăm seama că gradul de instabilitate a Republicii Moldova nu se va reduce, ci se va majora foarte mult și consecințele acestei instabilități ar fi greu de anticipat.

Vocea Basarabiei: Și acum dacă ar fi să tragem o concluzie, pe moment situația e sub control sau, totuși, opoziția, cei care aduc lumea în stradă ar putea să inverseze situația?

Nicolae Negru: Vedeți, până și opoziția este, totuși, neomogenă, vedeți că socialiștii nu vor să meargă la proteste împreună cu Partidul „Șor”, deși Dodon cheamă cetățenii să iasă în stradă, dar socialiștii ies aparte, ei își dau seama că se compromit prin alierea cu Șor, cu Plahotniuc, cu Platon. Ei înțeleg că aceste forțe politice care sunt legate cu Rusia, cu serviciile secrete ruse, finanțate de aceste servicii secrete, aceste forțe lucrează împotriva Republicii Moldova și cetățeanul trebuie să-și dea seama că acum, în condiții de război, nu trebuie să iasă la proteste. Desigur poate să-și exprime punctul lui de vedere, dar nu trebuie să facă jocul Rusiei și nu trebuie să facă jocul acelor forțe politice care se gândesc la propriul interes, care vor să-și salveze pielea și pe care îi caută justiția. Deci, da, e situația grea, dar e situație de război. Situația ar fi mult mai grea, dacă Rusia ar începe să bombardeze Republica Moldova, dacă noi ne-am alia cu Rusia și am intra în conflict cu Ucraina, Ucraina are și ea pârghii de influență asupra Republicii Moldova și dacă războiul din Ucraina s-ar muta în Republica Moldova din cauza guvernării care ar sprijini Rusia, cetățeanul ar simți-o pe pielea lui mult mai mult decât ceea ce simte el acum. Deci, cetățenii trebuie să aibă răbdare și lucrurile se vor îndrepta.

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.