VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Gheorghe Petic, achitat şi în cel de al doilea dosar: Cere scuze publice

Fostul poliţist de frontieră din Ungheni, Gheorghe Petic, a fost achitat și în el de al doilea dosar în care era acuzat de huliganism agravant. 

Într-o postare pe o rețea de socializare, Petic menționează că o sentință în acest sens a fost pronunțată ieri, 22 august.

”Dreptate s-a facut. Instanța de la Curtea de Apel Cahul s-a expus motivat în sentință cu toate explicațiile, achitându-mă clasic ca la carte pe un alt dosar fabricat la comandă, mai frumos nici nu se putea de lipsesc elementele infracțiunii.

Asta înseamnă că Republica Moldova iar va plăti daune grele inclusiv și în lei, niște milioane, pentru prejudiciul și amarul adus, mai ales prin faptul că 4 ani m-a ținut cu statut de inculpat pe o presupusă infracțiune destul de grea, art 287/3, huliganism agravant – asta când vreai să oprești fără cruțare de sine contrabanda la hotar și contrabandiștii, iar peste 15 ani te trezești cu dosar penal fabricat. De ce domnule Plahotniuc, Jizdan și Cavcaliuc, Valentin Franț?”, se întreabă Petic.

Potrivit lui Petic, peste 30 de zile sentința pronunțată va deveni definitivă și irevocabilă.

”După asta vreau scuze publice, cât mai multe scuze, săptămâni la rând, să vuiască presa de dimineață până seara cu scuze aduse. Evident, povestea și acest dosar fabricat la comandă, de structurile de drept ale statului va costa ca și cu povestea violul, niște milioane, din păcate din buzunarul sărac al statului și nu din cel plin al bandiților în epoleți ce se fac autori. Asta o să vă fie de învățătură pentru o sută de aniv”, a mai scris Petic.

Totodată, fostul polițist de frontieră cere ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, ca cei vinovați de fabricarea acestui dosar să fie pedepsiți.

”Domnule ministru Litvinenco, sunt gata să mă dezic public de aceste milioane prejudiciu, condiția rămâne aceeași: vreau capul celor care au fabricat aceste dosare și sunt în funcții, protejați de voi, actualul șef al Poliției din Ungheni Victor Gavrilița, protejat de voi ”oamenii buni și blajini”.

La fel, vreau capul altui ”gunoi în epoleți” autorul operei fabricate a art 287/3 Valentin Franț, fugit mai la dos, sub umbrela Poliției de Frontieră, nu fără protecția unui cumetru deputat galben. Eu cer mult domnule ministru? Nu cred. În schimb vă ofer mult, mă dezic de orice prejudiciu și întorc țării niște milioane.

Și aici povestea dosarelor penale s-a terminat, acum se poate de trăit și de scris o carte”, a conchis Petic.

Amintim că Gheorghe Petic a fost reținut la 12 octombrie 2018, după ce la Centrul Unic 112 a sunat o locuitoare a orașului Ungheni, care a reclamat că a fost agresată fizic și apoi violată în propriul apartament. La 20 marie 2019, Petic a fost condamnat cu executare.  Totodată, instanța i-a aplicat fostului polițist o amendă de 30.000 de lei pentru violare de domiciliu, deoarece ar fi pătruns forțat în locuința victimei. Petic a fost achitat toamna trecută, după ce procurorii şi-au retras acuzaţiile.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.