VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ex-ministrul Apărării, Anatol Șalaru: „Exemplul Ucrainei ar trebui să încurajeze R. Moldova să-și consolideze de urgență capacitățile de apărare”

Perspectivele securității regionale, în contextul agresiunii armate pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei, dar și amenințările privind răspândirea agresiunii ruse în alte țări, în special în R. Moldova – au fost câteva dintre subiectele abordata în cadrul întâlnirii fostului ministru al Apărării al R. Moldova, Anatol Șalaru, cu viceministrul Apărării al Ucrainei, Oleksandr Polishchuk și cu generalul maior Serhi Sobco, sef al Marelui Stat Major al Apărării Teritoriale din Ucraina.

Potrivit unui comunicat al ministerului ucrainean al apărării, Oleksandr Polishchuk și Anatol Șalaru au discutat și chestiuni legate de experiența de organizare a apărării Ucrainei, inclusiv desfășurarea sistemului de apărare teritorială.

„Din discuțiile cu acești oameni realizezi nenorocirile făcute de ruși unui popor dornic de libertate și democrație și mai ales realizezi sălbăticia rusă declanșată contra Ucrainei. Suntem vecinii Ucrainei și trebuie să fim alături de acest popor pentru că fiind alături de ei ne apărăm pe noi. Chiar dacă unii nu recunosc, Ucraina apără astăzi Republica Moldova și apără Europa, apără civilizația libertății a occidentului,” a scris politicianul pe rețelele de socializare.

Potrivit lui Anatol Șalaru, exemplul Ucrainei ar trebui să încurajeze Moldova să-și consolideze de urgență capacitățile de apărare și o cooperare mai strânsă cu Ucraina în materie de opoziție față de implementarea ambițiilor neo-imperiale ale Kremlinului.

„În aceste zile dramatice pentru Ucraina ei își plătesc drumul către UE și lumea liberă euro-atlantică cu sângele eroilor ucraneni căzuți în lupta cu Putin. Ucrainenii nu sunt astăzi doar vecinii noștri ci camarazii noștri pe care trebuie să-i ajutăm!”, susține Anatol Șalaru.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.