VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Escrocherie din penitenciar: Schema prin care doi deținuți au obținut de la o femeie 400.000 de lei

Doi deținuți au fost condamnați la 10 și respectiv 8 ani închisoare pentru escrocherie. Aceștia, prin înșelăciune, au obținut de la o femeie aflată în Israel la muncă 400.000 de lei.

Potrivit procurorilor, prin intermediul rețelelor de socializare, un deținut a făcut cunoștință cu femeia. În profil, acesta a indicat un nume fals precum și o imagine falsă, în care era reprezentat un bărbat sportiv și corpolent, cu domiciliul în Italia. După avansarea discuțiilor, acesta i-a comunicat că a crescut fără părinți, iar datele indicate în profil ar fi fost cele din perioada în care își crease contul în acea rețea de socializare, când era în acel stat; ulterior, acesta ar fi devenit un om de afaceri în Moldova.

Relația virtuală a acestora a durat aproximativ un an. După prima săptămână de comunicare, acesta a insistat asupra comunicării telefonice, dar și pe alte platforme conectate la internet, însă fără folosirea apelurilor video. Scopul urmărit prin evitarea apelurilor video ținea de implementarea cu succes a schemei de înșelare a acesteia – deghizarea identității reale a condamnatului.

Ulterior, femeia a fost contactată de către cel de-al doilea condamnat, care a pretins că este prietenul „iubitului” ei, care ar fi fost spitalizat urmare a unui accident și are nevoie de un împrumut, pentru o intervenție chirurgicală. Victima, deci, a transferat inițial în două tranșe 4.000 de dolari, apoi au urmat alte sume solicitate – în total 12 transferuri, timp de un an.

Banii au fost transferați unei alte persoane, aflate la libertate, așa cum complicele ar fi motivat că-și pierduse actele de identitate și nu putea primi el direct transferul. În ultimă instanță, mijloacele bănești au fost însușite de către cei doi. Iar persoanelor care inițial primeau transferurile bănești solicitate de la victimă, inculpatul principal le comunica că sumele de bani proveneau de la rudele sale din afara țării.

În următoarea fază a legendei din schemă, același inculpat care anterior a comunicat fals că era spitalizat, a pretins că are nevoie și de alte împrumuturi pentru avocat, precum și pentru daunele pe care urma să le onoreze față de victimele „accidentului.”

Acesta motiva necesitatea transferurilor către alte persoane prin faptul că a fost nevoit să-și lase actul de identitate în gaj, urmare a acelui pretins accident produs și obligația acoperirii financiare a pagubelor provocate păgubiților. În final, ultimele tranșe de bani, din nou, „prietenul” inculpatului principal le-ar fi pretins de la femeie după ce ultimul ar fi fost „arestat” pe Aeroportul din Chișinău, la revenirea de la un alt tratament medical, din Podolsc, Rusia.

După aproximativ un an, femeia a revenit în Moldova din Israel, dar „iubitul” amâna repetat ziua întâlnirii. Ulterior, victima a realizat aspectul infracțional al relației și a făcut denunț la Poliție, care a pornit investigațiile, sub conducerea procurorului PCCOCS. Acum, suplimentar obligației de întoarcere a celor peste 400.000 lei către victimă, instanța de judecată a satisfăcut parțial demersul acuzatorului  de stat, care a solicitat  și încasarea din partea celor doi a sumei de 100.000 lei drept prejudicii morale cauzate femeii.

Între timp, hotărârea instanței este cu drept de atac, perioadă în care cei doi se prevalează de prezumția nevinovăției în acest dosar, potrivit legii.

Schema a fost implementată de doi colegi de celulă din Penitenciarul nr. 1 – Taraclia, originari din Ștefan-Vodă și Cantemir, cu vârste de 30 și 32 de ani.

Acolo, primul din inculpați își ispășește pedeapsa la solicitarea procurorului PCCOCS pentru o altă escrocherie similară, cât și pentru omor intenționat și tâlhărie; iar cel de-al doilea și-o ispășea pentru faptul că a provocat vătămări grave unei persoane, care au dus la decesul acesteia.

Acum, urmare a sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cel de-al doilea inculpat urmează să fie reținut și plasat în arest pentru ispășirea pedepsei.

În contextul acestui dosar penal soluționat, procurorii îndeamnă cetățenii să acorde atenție sporită tranzacțiilor cu persoane necunoscute sau celor cu credibilitate redusă, care fac apel la emoții, situații pretins grave din viață și solicită bani sau alte bunuri, sub diferite forme, inclusiv prin promisiunea întoarcerii lor.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.