Un creştin adevărat este însetat de comunicarea cu Dumnezeu. Aceasta-i cea mai firească stare a omului.
Cunoaşterea realităţilor divine nu este rezervată sfârşitului vieţii, dar este un proces continuu al trăirii pământeşti. Comunicarea cu Domnul este o necesitate permanentă. Fără această împărtăşire din dumnezeire omul este mort duhovniceşte.
Pentru a ajunge la o astfel de stare, creştinul trebuie să-şi cureţe inima.
Comunicarea cu Domnul preschimbă sufletul. Viaţa exterioară capătă înţeles prin cea interioară, păcatul este înlocuit cu virtutea. Sufletul atinge culmea bucuriei desăvârşite.
Dar care ar fi treptele acestei reciproce comuniuni? Probabil, ar trebui să pornim de la împlinirea poruncilor lui Hristos după cuvintele Apostolului Pavel: „Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţimulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întruHristosIisus, pentru voi.”(ITesaloniceni5,16-18).
Uitaţi de voi şi vedeţi doar frumosul din fiecare om.Tocmaicomunicareacu Domnulîlfacepe omcu adevăratom.
Viaţa departe de Dumnezeu îl face pe om nimic mai mult decât o ne-cuvântătoare, îl face mort sufleteşte şi orb faţă de lumeane văzută.
Fără a-L cunoaşte pe Domnul, renunţăm la viaţa într-un pământ şi cer nou.„ Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea.”(II Petru 3,13).
Preotul Octavian Moșin
„Altarul Credinţei”, nr. 6, 2008
