VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ana Lucia Culev: N-am fost niciodată neutri cu adevărat aici. Despre ce neutralitate vorbim?

Bună ziua, dragi prieteni ai Vocii Basarabiei! Sunt Iulian Ciocan și vă invit din nou la „Radiografia Săptămânii”, o emisiune în care discutăm teme recente, subiecte de actualitate. Cea cu care voi discuta astăzi este Ana Lucia Culev, fostă șefă a Direcției cultură a Primăriei Chișinău, actualmente animator cultural, cea care potențează, cu alte cuvinte, crearea unor evenimente culturale aici, în Republica Moldova.

 Vocea Basarabiei: Ana Lucia Culev, bine ai venit la noi!

Ana Lucia Culev: Bine v-am găsit! Mulțumesc pentru invitație!

Vocea Basarabiei: Un subiect cu care vreau să începem, pe care l-am desprins din tăvălugul acesta de subiecte care se abat peste noi, este cel legat de rachetele rusești care au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova. Trei rachete de croazieră, lansate de pe nave militare ruse, au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova înainte să lovească niște ținte în Ucraina. Ulterior au urmat câteva reacții ale înalților oficiali din Republica Moldova: premierul Gavrilița a spus că este o încălcare a suveranității statului nostru; dl Grosu, președintele parlamentului, a spus că este o încălcare fără precedent a securității aeriene și convențiilor internaționale; dna Maia Sandu, președinta, a spus că este o încălcare a neutralității, iar dl Nicu Popescu, ministrul de externe, a zis că e vorba de încălcarea spațiului nostru aerian, care este inacceptabilă. Întrebarea mea pentru tine este: ce sentimente ți-a provocat acest eveniment?

Ana Lucia Culev: Foarte corect cuvânt – „sentimente” și emoții, pentru că noi, într-un fel, am început să ne obișnuim cu războiul, eram, așa, într-o linie, de-acum toată lumea a intrat într-o obișnuință că este un război, este foarte aproape de noi, dar atâta timp cât nu ne vizează, cât nu zboară rachete propriu-zis, putem să ne facem viața mai departe în ritm normal, iar aceste rachete, luni dimineață, m-au readus la starea de la 24 februarie, când o frică, o stare anormală, stresantă, apăsătoare ne-a cuprins pe toți. Aceste rachete demonstrează că Federația Rusă nu ține la suveranitatea noastră, nu contează pentru ea ce statut avem, ce planuri are Republica Moldova; Putin nu mai are acum reguli, nu mai are voci de care să țină cont și eu cred că putem să ne așteptăm la lucruri de tot soiul, nu neapărat rachete.

Vocea Basarabiei: Dar spuneai că mulți s-au obișnuit cu războiul, să înțeleg că mulți dintre noi își vedeau de treburile lor cotidiene, ignorând cumva atrocitățile care se întâmplă alături, chiar alături?

Ana Lucia Culev: Nu cred că putem ignora cu totul, dar oamenii încearcă să-și facă o viață cu acest război: să încerce să vadă ce pot face, să meargă mai departe din Republica Moldova. Aud oameni care își fac bagajele, chiar aștept uneori statistici, vreau să știu câți oameni au plecat. De exemplu, din cercul meu au plecat familii care nu aveau ideea plecării până în acest an.

Vocea Basarabiei: Și nu s-au mai întors, adică au plecat definitiv?

Ana Lucia Culev: Au plecat în această vară. Începând cu februarie, au luat decizia, s-au pregătit, au căutat, au aplicat, au încercat să găsească. Este vorba de fetița verișorului meu, deci, nepoata mea cu familia a plecat în Olanda și niște vecini de la țară, iarăși tineri, cu copii, au plecat la Brașov. Ei erau aici cu părinții, își construiau ceva, făceau, copiii mergeau foarte bine și nu au avut în gând această plecare, dar anul acesta…

Vocea Basarabiei: Se tem, probabil, că se poate întâmpla ceva mai grav decât pur și simplu faptul că trei rachete trec deasupra noastră?

Ana Lucia Culev: Da! Și, mai ales, în cazul lor e vorba de viitorul copiilor. Da, copiii erau talentați, aveau aici succes, dar a fost luată o altă decizie total opusă. Atunci când s-a schimbat guvernarea anul trecut, au început să ia un credit, să facă o casă și, brusc, odată cu începerea războiului, această stare s-a schimbat. Și e foarte bine că există reacția autorităților, dar tot nu simt, așa, că putem să ne bazăm pe asta. 

Vocea Basarabiei: Înainte să te întreb despre reacția autorităților, o să te întreb dacă te-ai gândit tu să pleci din Republica Moldova. Ți-a trecut prin minte așa un gând, începând din 24 februarie?

Ana Lucia Culev: Da, recunosc că da, dar el merge paralel cu gândul să nu fugim cu toții, să încercăm și noi să fim ca ucrainenii. Deci din tot războiul acesta am înțeles că mai există oameni care țin la țara lor ca la mama, ca la tata, ca la copii, că sunt patrioți adevărați și nu sună patetic în cazul ucrainenilor și mi-ar plăcea ca măcar câțiva exponenți din Republica Moldova să spună: „Am ținut la țara asta și nu m-am dus la primul avion.

Vocea Basarabiei: OK! Hai, totuși, să ne referim la aceste reacții ale autorităților – cum ți se par ele, sunt mulțumitoare, adică se putea mai mult? În general, ce poate face Republica Moldova?

Ana Lucia Culev: În genere, eu mai mult aș prefera să vorbim de fapte decât despre vorbe. Da, în cazul unor persoane de prim rang, așa cum sunt autoritățile pe care le-ai menționat, vorbele înseamnă fapte, atitudine concretă, dar de-a lungul timpului, de-a lungul chiar guvernării PAS și a războiului concret nu am văzut o atitudine foarte fermă și cu fapte, și atunci nu pot să mă refer foarte mult. Sunt destul de descurajată, vreau să spun, de o guvernare pe care am votat-o, am ales-o, i-am făcut promovare și chiar mama mea a făcut parte dintr-un grup de inițiativă. Atunci când se înregistrează un partid, trebuie să aibă un grup de oameni, un număr destul de mare, mii de oameni, fiindcă în baza acestui număr care au semnat se înregistrează partidul. Și mama mea, cumva sincer, a făcut parte, și în localitatea mea de baștină este așa un om care atunci când iese în comunitate… Și am înțeles că PAS a avut o decizie la început că ei nu vor lua oameni, de exemplu, în domeniul meu de activitate nu vor lua oameni din alte partide, dar eu n-am făcut parte niciodată dintr-un alt partid. Și pentru că am făcut parte dintr-o echipă, echipa lui Dorin Chirtoacă, la primărie, nu mi se pare că este normal să se ia așa o decizie că nu pot intra. Nu mi s-a spus foarte concret, deși cineva, am și rude, și prieteni foarte mulți, i-am admirat și continui să-i admir pe mulți din acest partid, alții nici nu aveam pe cine alege, nu pot să spun că regret alegerea, dar mi s-a spus că la început așa a fost pusă problema, să nu aștept că cineva o să mă invite. Eu așteptam concursurile, nu așteptam să mă invite…

Vocea Basarabiei: Te simți marginalizată?

Ana Lucia Culev: M-am simțit, acum nu mă mai gândesc la asta.

Vocea Basarabiei: Dar să revenim la subiectul nostru. Vreau să te contrazic, totuși. Am impresia că guvernanții au fost foarte constanți în ceea ce privește o idee. Ei deseori au pedalat de la începutul războiului pe ideea asta a neutralității, cel puțin, președinta Maia Sandu mereu a scos la iveală faptul acesta: „Noi suntem țară neutră, noi suntem țară pașnică…”, mereu a accentuat treaba asta. În ce măsură ne ajută neutralitatea acum, după ce aceste trei rachete au trecut deasupra capetelor noastre? Neutralitatea ce înseamnă?

Ana Lucia Culev: Nu ne ajută cu nimic și nici n-o înțeleg, și tot este ca un refren, fără a fi o explicație și o bază faptică, cu fapte. Să spunem, așa, la nesfârșit: neutri, neutri… N-am fost noi niciodată neutri cu adevărat aici, pe teritoriul Republicii Moldova, cu o Transnistrie care se comportă cum se comportă, cu un Comrat care întotdeauna la greu își arată capriciile. Despre ce neutralitate vorbim? Este un refren preluat, ușor de închis gura un an, doi, zece, dar vine un moment când este greu să mai vii cu acest refren. 

Vocea Basarabiei: După acest incident, să-i zicem așa, crezi că vor urma scuzele Rusiei? Rusia parcă n-a reacționat deocamdată.

Ana Lucia Culev: Nu! Rusia face atâtea crime în Ucraina și nici nu are de gând să-și ceară scuze, ba dimpotrivă, am impresia că și mai mult își radicalizează acțiunile și mă cuprinde chiar frica de ce poate urma.

Vocea Basarabiei: O să trecem la un alt subiect care, de asemenea, mi se pare foarte important. Zilele acestea, Ucraina, după bombardamentele rusești, a spus că nu ne mai livrează energie electrică. Andrei Spînu, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, imediat a venit cu o reacție și el, a spus că vom primi de la centrala de la Cuciurgan energie electrică, dar tot el a spus că este esențial acum să economisim energia electrică cât de mult putem. Prima mea întrebare este: nu e o situație ciudată asta? Deci am rămas la cheremul centralei de la Cuciurgan acum? Pe de o parte, parcă ar fi un regim autoproclamat acolo, cu care cumva nu avem relații foarte bune, pe de altă parte, avem un fel de deal, de înțelegere cu ei?

Ana Lucia Culev: Da, pentru că și situația acestui regim s-a schimbat odată cu războiul, îi simt și pe ei foarte îngrijorați, chiar speriați. Cine ar vrea acum, chiar cu cetățenie rusă, pe care ne-au demonstrat-o așa, ne-au fâlfâit-o prin față și întotdeauna au strigat sus și tare că ei sunt cu Rusia, că sunt ruși, că nu vor să audă de independența Republicii Moldova, cine ar vrea acum să-și trimită copilul la un război? La cei din Transnistria mă refer.

Vocea Basarabiei: Un om cu discernământ cred că n-ar face lucrul acesta.

Ana Lucia Culev: Nu. Și poate sunt oameni fără discernământ, oameni profitori sau oameni la care li-i totuna, poate sunt și din aceștia – vrea să câștige sau cine știe ce are în cap, dar, eu cred, au fost și niște discursuri ale autorităților ucrainene, care le-au spus celor din Transnistria: „În caz că aveți de gând să lansați de acolo rachete, să vă ocupați cu chestii, să treceți de partea Rusiei, deschis sau nedeschis, atunci noi nu vom lăsa lucrurile așa”. Și eu cred că ei sunt destul de speriați.

Vocea Basarabiei: OK! Deci, asta deocamdată e șansa noastră, centrala de la Cuciurgan?

Ana Lucia Culev: Da, lucrurile cred că după război, în ce privește relația Chișinăului oficial cu autoritățile din Transnistria, trebuie să se schimbe și pot să se schimbe, dar, iarăși, trebuie foarte mult…

Vocea Basarabiei: Și cu ajutorul Ucrainei?

Ana Lucia Culev: Sigur că da!

Vocea Basarabiei: Revin, totuși, la acest îndemn al ministrului Spînu este esențial să economisim energia electrică cât de mult putem. Întrebarea mea este: dar cât de mult putem? Adică stăm și economisim dârdâind de frig, făcând pneumonie, adică în ce măsură, până unde poate merge această economisire?

Ana Lucia Culev: Sincer, eu aud, ascult foarte atent și știrile din lume, și ascult în fiecare seară știri din Italia, știri din Franța, am rude, prieteni, care îmi spun că se iau măsuri destul de serioase.

Vocea Basarabiei: Da, am auzit și eu…

Ana Lucia Culev: Dar în Moldova noi nu putem conta, pentru că eu, dumneata, noi putem să facem economii, dar eu mă uit la vecinii mei, sunt oameni care au mai mulți bani sau sunt mai mult inconștienți, de exemplu, în blocul în care stau eu la scara vecină luminile pe scară sunt stinse total, la toate etajele, la scara mea arde non-stop, mai merge cineva, încerc să vorbesc cu o vecină…

Vocea Basarabiei: De ce nu puneți niște becuri de acestea inteligente care se aprind doar atunci când trece un om?

Ana Lucia Culev: Sunt nouă în acest bloc și nu cunosc încă lumea. Deci, oamenii care se cunosc, care au conștiință, care își fac cumva lucrurile și vor fi întotdeauna în Moldova oameni care vor acționa corect, își vor lua măsuri, dar vor fi oameni care vor fi foarte nepăsători. A fost așa și în pandemie, oameni care purtau mască, conștiincioși, responsabili, dar au fost și oameni care nu au făcut-o. Asta este.

Vocea Basarabiei: Deci, economisim, suntem responsabili, dar nu până acolo ca să facem pneumonie?

Ana Lucia Culev: Sigur că nu, nu putem economisi din contul sănătății copiilor, bătrânilor, dar și a oamenilor care țin economia.

Vocea Basarabiei: Da, asta mi se pare o precizare esențială și trecem mai departe la compensații. În această săptămână a fost lansată o platformă online pentru ca oamenii să poată aplica la compensații. În funcție de veniturile pe care le ai, compensația este mai mică sau mai mare. Cele mai mari compensații vor veni, bineînțeles, la oamenii cei mai sărmani, dar eu știu și, probabil, mai mulți știu că avem în țară și oameni care primesc salarii în plic. Și atunci mă întreb, s-ar putea să existe așa o situație, un om care ia un salariu în plic zice că are la mână, de exemplu, 5.000 de lei, dar în realitate are 15.000 de lei, să zicem, și atunci el profită și ia o compensație mai mare? E în măsură guvernarea să lupte cu acești oameni care trișează, să zicem, aceștia cu salariile în plic?

Ana Lucia Culev: Va fi foarte greu. Eu cred că trebuie de găsit o altă metodă. De exemplu, și în localitățile rurale, dar se poate și în orașe, de stabilit și de găsit un alt mecanism decât cel cu online-ul, nu cred că oamenii vor fi sinceri toți și întotdeauna cei care se…

Vocea Basarabiei: A zis guvernarea așa, că celor care nu aplică le va fi atribuit un fel de nivel mediu de vulnerabilitate, ei vor obține totuși niște compensații, dar ceva mai mici.

Ana Lucia Culev: Eu cred că guvernarea este bine intenționată și nu am văzut până acum oameni care să o fi dus mult mai rău decât în anii trecuți, trec ușor și la protestele care nu se mai termină. Cât de tare s-a schimbat viața oamenilor celor care protestează de au ieșit și spun că le e greu și ei nu mai pot suporta viața cu această guvernare? Eu dimpotrivă am văzut la țară că oamenii sunt mulțumiți că primesc compensații, că au…

Vocea Basarabiei: Acum au luat și un ajutor de 1.500 de lei cei cu pensii mai mici de 5.000.

Ana Lucia Culev: Cine este sincer și curat observă că autoritățile fac acest efort și nu s-a schimbat, nu știm ce va fi mai departe, dar nu putem să anticipăm și să ieșim din toamnă să facem proteste, să acuzăm și să blamăm că ne va fi rău în iarnă. Deocamdată, lucrurile au fost organizate destul de corect, cu foarte multe compensații și nu putem să spunem că nu se descurcă, că nu fac. Aud foarte multe și din partea opoziției, și din partea…, de ce nu se duc ei, să se ducă Maia Sandu însăși la Putin, să facă așa, este foarte… și a ajuns oricine…

Vocea Basarabiei: Nu știu în ce măsură ar fi posibilă o discuție între Maia Sandu și Vladimir Putin.

Ana Lucia Culev: Dar cine a invitat-o pe Maia Sandu, cine o primește, cum adică?

Vocea Basarabiei: Și, uite, încet-încet am ajuns la protestele organizate de Partidul „Șor”, un alt subiect pe care vreau să-l luăm în discuție aici. Al patrulea protest duminical a fost ultimul și va mai fi încă unul mâine, pe 16 octombrie. Iată, apropo, la ultimul, la cel de-al patrulea protest duminical, protestatarii au adoptat o rezoluție în cazul gazelor naturale, ei cer să fie compensată integral diferența dintre tariful intrat în vigoare la 1 octombrie, adică cel de aproape 30 de lei, și cel de 4,2 lei din 2021. Cât de reală îți pare îndeplinirea acestei cerințe?

Ana Lucia Culev: Eu nu știu cine formulează aceste cerințe. Dl Șor de acolo din Israel?

Vocea Basarabiei: Protestatarii, așa s-a spus.

Ana Lucia Culev: Pentru că protestatarii pe care-i vedem noi, noi vedem niște oameni, îmi pare rău să le spun, dar sunt degradați. Este foarte mult de lucru, părinții noștri, vecinii mei nu-și văd capul de treburi, se pregătesc de iarnă, nu cântă în centrul orașului, chiar și prin sectoare îi văd, am văzut și în sectorul Râșcani pun corturi, pun muzică. Ce fel de protest? Cât de tare îl doare inima și îi este greu, dacă permanent are chef de bere, de dansuri, de cântece? Sunt foarte indignată și de autoritățile locale că permit așa ceva. Nu este un protest real, este o denigrare a ideii de protest și protestatari.

Vocea Basarabiei: Imediat o să ajung la ideea asta a ta. Înainte de asta vreau să te întreb iată ce: dar este posibilă așa o situație? Deci, un protestatar care, să admitem, nu știu, ia niște sandvișuri, o sticlă cu apă, iată, ziariștii au făcut investigații, au spus că li se și plătește câte ceva, el stă acolo și după aia vine în satul lui și cere compensații de la guvernarea împotriva căreia protestează?

Ana Lucia Culev: Nu, este anormal! Eu și în această discuție tot spun la țară, pentru că m-am aflat în acești ani mai mult la țară, în satul meu de baștină, Slobozia Mare, și în pandemie, și acum merg mai des, și văd care este situația și știu cine face parte și din Partidul „Șor”, sunt oamenii care s-au alcoolizat, care au pierdut…

Vocea Basarabiei: Dar nu putem generaliza aici…

Ana Lucia Culev: Nu putem generaliza, dar de asta și fac trimitere, am colegi de clasă, am vecini, care sunt în acest partid, se ține numai pe „să-mi dea cineva pe degeaba ceva și eu să strig”…

Vocea Basarabiei: Apropo, iată, poliția într-un comunicat a cerut în judecată sistarea protestelor Partidului „Șor”. Și foarte interesant lucru: poliția a înregistrat 40 de proceduri contravenționale pentru huliganism, urinat, vomitat, consum de alcool în loc public, insultarea polițiștilor, blocarea intenționată a carosabilului, deci, am văzut că după al patrulea protest duminical au și blocat cumva circulația pe bulevardul Ștefan cel Mare, agresarea jurnaliștilor. Ei, bine, după ce citesc aceste constatări, mă întreb: dar ce fel de oameni sunt ăștia care au venit acolo? Ai impresia că parcă-s niște barbari.

Ana Lucia Culev: Noi știm că în Republica Moldova a avut loc un proces profund de degradare, foarte mulți dintre ei au rămas cu copiii plecați, cu familiile neîntregite, oamenii au căzut în diferite vicii, păcate, psihicul omului nu poate suporta atâtea lovituri din astea. Și atunci, omul s-a dat unde i-a fost mai ușor, i s-au întins niște bani nelucrați, nemunciți, a început să vadă că poate să nu muncească. Am văzut oameni concreți care s-au dus și i-au luat la cules, e nevoie mare de brațe de muncă, dar ei nu acceptă. (…)

Autor

  • Iulian Ciocan

    Este realizatorul și moderatorul emisiunii „Radiografia săptămânii, o trecere în revistă a subiectelor de actualitate cu invitați din zona culturii, și autor al rubricii „Antiteze”. Timp de 20 de ani a activat la Radio Europa Liberă, biroul din Moldova. Este scriitor, eseist.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.