VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

A fost creat Fondul pentru antreprenoriat și creștere economică, care va oferi întreprinderilor finanțare în condiții avantajoase

Parlamentul a aprobat crearea Fondului pentru antreprenoriat și creștere economică a Moldovei, cu statut de subdiviziune internă în cadrul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Proiectul de modificare a Legii cu privire la întreprinderile mici și mijlocii a fost votată în cea de-a doua lectură.

Fondul va oferi acces întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare în condiții avantajoase. Vor fi utilizate instrumente de finanțare precum credite, compensarea totală sau parțială a costurilor împrumuturilor, alte mecanisme de finanțare.

Fondul pentru antreprenoriat și creștere economică a Moldovei va fi finanțat din alocările de la bugetul de stat, mijloacele financiare oferite de către partenerii de dezvoltare și donatori sub formă de credite, asistență financiară și tehnică, granturi. De asemenea, va fi completat din  veniturile obținute din creditare și recreditare, din investirea mijloacelor financiare disponibile. Mărimea fondului pentru anul curent este de 70 milioane de lei. Guvernul își propune ca, pe parcursul următorilor trei ani, capitalizarea fondului să ajungă la 2,45 miliarde de lei. Se estimează  că, în anul viitor, ODA, prin intermediul fondului, va putea pune la dispoziția antreprenorilor circa un miliard de lei.

Autor

  • Loredana Buzdugan

    Responsabilă de plasarea știrilor de actualitate și din domeniul justiției pe site-ul voceabasarabiei.md. A activat anterior la Ziarul de Gardă, TV8 și Pro TV Chișinău.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.